Asistenţă tehnică pentru pregătirea Aplicaţiei de finatare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Bacău, în perioada 2014-2020 

BENEFICIAR   

Compania Regională de Apă Bacău SA

DATA INCEPERII

Aprilie 2016

STADIU PROIECT

În curs de implementare

SURSA DE FINANȚARE

Este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 -2020 precum şi din sumele prevăzute a se aloca de la bugetul de stat şi de la bugetele locale

VALOAREA INVESTIȚIILOR

aproximativ 300 mil euro

OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI

Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructură de apă şi apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane şi rurale din judeţul Bacău şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă şi apă uzată.

Proiectul constă în investiţii pentru tratarea şi distribuţia apei şi colectarea şi epurarea apelor uzate care se vor implementa pentru Judeţul Bacău în zonele urbane şi rurale şi care vor avea drept rezultat conectarea la aceste sisteme a tuturor cetăţenilor din aceste zone şi conformarea cu prevederile directivelor UE relevante.

TADECO Consulting asigură Servicii de Asistenţă Tehnică în sprijinul Companiei Regionale de Apă Bacău SA (Operatorul Regional al serviciilor de apă şi apă uzată în judeţul Bacău) pentru pregătirea Aplicaţiei de Finanţare şi a Documentelor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a apei şi apei uzate în judeţul Bacău, în 2014-2020, cu scopul de a asigura respectarea cerinţelor Directivei Europene 91/271/EEC privind Tratarea apei uzate urbane, a Directivei 98/83/CE privind Nămolul provenit de la staţiile de epurare.