Asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin / Regiunea Vest, în perioada 2014-2020
BENEFICIAR
S.C. AQUACARAS S.A.
DATA ÎNCEPERII
Iunie 2020
STADIU PROIECT
În curs de implementare
SURSA DE FINANȚARE
Este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 -2020 precum şi din sumele prevăzute a se aloca de la bugetul de stat şi de la bugetele locale.
VALOAREA INVESTIȚIILOR
25.613.831,52 lei cu TVA inclus
OBIECTIVUL GENERAL
Obiectivul general al proiectului de investiții este creșterea şi îmbunătăţirea gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației deservite de Operatorul Regional S.C. AQUACARAS S.A., precum și a nivelului de colectare și epurare a apelor uzate menajere şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă şi apă uzată.
Proiectul constă în investiţii pentru tratarea şi distribuţia apei şi colectarea şi epurarea apelor uzate care se vor implementa pentru Judeţul Caraş Severin în zonele urbane şi rurale şi care vor avea drept rezultat conectarea la aceste sisteme a tuturor cetăţenilor din aceste zone şi conformarea cu prevederile directivelor UE relevante.
În cadrul acestui proiect TADECO Consulting asigură servicii de asistență tehnică pentru sprijinirea Operatorului regional de servicii de apă și apă uzată în județul Caraş Severin, S.C. AQUACARAS S.A., în vederea pregătirii cererii de finanțare și a documentelor de licitație pentru proiectul regional de dezvoltare a apei și apelor uzate din județul Caraş Severin în 2014-2020, cu scopul în primul rând pentru asigurarea conformității cu cerințele Directivei 91/271 / CEE privind tratarea apelor uzate urbane a UE, a Directivei 98/83 / CE privind apă potabilă și a Directivei 86/278 / CEE a nămolului provenit de la staţiile de epurare.