Sistemul de management al conformității
Respectul reciproc și corectitudinea în relațiile noastre cu partenerii noștri de afaceri reprezintă fundamentul culturii companiei noastre. Prin sistemul nostru de management al conformității (CMS), implementăm în cadrul companiei noastre măsuri adecvate pentru a respecta legislația românească, europeană și internațională, angajamentele voluntare și liniile directoare interne.
Consiliul de conducere abordează foarte serios obiectivul conformității și se așteaptă ca acesta să fie văzut și aplicat în întregime de către toți membrii personalului nostru. În opinia noastră, comportamentul în conformitate cu aceste prevederi este o bază vitală pentru protejarea pe termen lung a modelului nostru de afaceri.
La nivel organizațional, procesul de conformitate este încorporat în sistemul nostru integrat de management (IMS) și în practicile și procedurile companiei noastre. Acestea stabilesc hotărârile și procedurile pentru practicile noastre interne și la nivelul organizației noastre.
Sistemul nostru de valori
Aspirația culturii corporative este documentată și are ca bază Filosofia noastră Corporativă și Codul de Conduită. Susținem acest lucru printr-o Declarație de Conformitate pentru personalul nostru prin care ne asumăm obligația de a respecta și a acționa în mod legal și în conformitate cu normele etice, precum și într- o manieră care este corectă și dincolo de reproșuri.
Acest sistem de valori este obligatoriu pentru membrii personalului nostru și îndeplinește cele mai riguroase standardele necesare în afaceri la nivel național și internațional.
Filosofia Corporativă
TADECO ConsultingFilosofia TADECO Consulting
Noi ca şi întreprindere mijlocie de consultanţă, susţinem independenţa financiară şi intelectuală. Ne susţinem independenţa materială şi resursele financiare prin practici eficiente de lucru şi de conştientizare a costurilor.
Codul de Conduita
TADECO ConsultingCodul nostru de conduita
Obiectivul nostru este de a ne purta într-o manieră profesionistă şi cu decentă în relaţiile noastre cu clienţii, contractorii, finanţatorii, concurenţii şi cu societatea, precum şi în relaţiile noastre de zi cu zi cu colegii din cadrul companiei.